|
Interesati de construirea unui nou stadion la Ploiesti, reprezentantii concernului germano-elvetian Nussli au avut, joi, o noua runda de discutii cu primarul Andrei Volosevici si cu oficialii clubului Petrolul, presedintele Consiliului de Administratie, Alexandru Crangu, si managerul general Valeriu Rachita. "Le-am aratat arena Ilie Oana si, dupa ce au vazut-o, cei de la Nussli ne-au spus ca, din punctul lor de vedere, nu ar fi cea mai potrivita locatie pentru a construi un stadion asa cum ne dorim. Ne-au recomandat sa gasim un amplasament undeva la marginea orasului, acolo unde sa poata fi ridicat un stadion de minim 15.000 de locuri, cu absolut toate facilitatile necesare pentru a fi cotat la cinci stele", a spus Alexandru Crangu. In maxim zece zile vor demara formalitatile necesare inceperii licitatiei pentru reabilitarea arenei "Ilie Oana" si construirea unui nou stadion, iar licitatia propriu-zisa, la care compania Nussli a anuntat ca se va inscrie, va fi organizata la inceputul anului viitor.
Incep lucrarile la "Crangul lui Bot"
Pe de alta parte, de luni vor demara lucrarile de reamenajare a cantonamentului de la "Crangul lui Bot", locul traditional in care petrolistii se pregateau pana in urma cu cativa ani. "Am fost cu constructorii acolo, iar de luni se vor apuca de treaba. Terenul de antrenament este refacut, urmeaza, acum, sa se ocupe de cladire, astfel incat, din ianuarie, odata cu inceperea pregatirilor de dupa vacanta de iarna, sa ne putem reintoarce la Crangul lui Bot", a spus managerul general Valeriu Rachita.
|
|
|
Petrolul se intareste cu jucatori din Liga I, in aceasta seara urmand sa ajunga in cantonamentul de la Predeal fundasul dreapta Catalin Valentin Paun. In varsta de 22 de ani, Paun (1.84 m, 71 kg) provine de la Rapid Bucuresti, iar in primul esalon a jucat atat pentru echipa giulesteana, cat si pentru Gloria Bistrita, formatie la care a fost imprumutat in returul stagiunii 2008/2009. Totodata, Paun a fost component al nationalelor U-19 si U-21.
Oficialii Petrolului s-au inteles cu cei ai Rapidului pentru un imprumut pe un sezon. "Este un jucator pe care mi l-am dorit. Chiar daca are doar 22 de ani, Paun are experienta, pentru ca a evoluat la nivel de prim esalon. Sunt convins ca, prin transferul lui, ne vom intari", a precizat Vivi Rachita.
Paun va debuta in tricoul "galben-albastrilor" sambata, atunci cand, in incheierea stagiului montan, Petrolul va intalni pe CS Otopeni, intr-un meci ce se va disputa, de la ora 11.00, pe arena "Sterom" din Campina.
|
|
* Petrolul va disputa sambata, la incheierea stagiului de la Predeal, un nou meci de verificare. Formatia lui Vivi Rachita va intalni pe CS Otopeni, partida urmand sa se desfasoare la Campina, pe stadionul "Rafinaria Astra Romana", cu incepere de la ora 11.00.
* Dupa discutiile lamuritoare purtate la inceputul stagiului de la Predeal, petrolistii au semnat, in weekend, noile angajamente cu formatia ploiesteana. "N-au fost niciun fel de probleme, a ramas asa cum ne-am inteles in discutia de la inceputul saptamanii trecute. Mai sunt unii jucatori, precum Liviu Mihai sau Panc, care trebuie sa-si rezolve problemele contractuale cu formatiile de care apartin", a spus Vivi Rachita.
|
|
|
Demarate recent, discutiile cu reprezentantii concernului germano-elvetian Nuslli vor continua saptamana viitoare. Oficialii companiei au anuntat ca vor sosi, joi, la Ploiesti, ei fiind interesati atat de reconstructia stadionului "Ilie Oana", cat si de o viitoare investitie financiara la Petrolul Ploiesti. "Le-am prezentat proiectul nostru si s-au aratat foarte interesati. Saptamana viitoare vom avea o noua runda de discutii si speram ca tratativele sa avanseze", a spus Alexandru Crangu, presedintele Consiliului de Administratie al gruparii ploiestene.
Pe de alta parte, lucrarile la amenajarea magazinului oficial al FC Petrolul Ploiesti sunt în toi, iar acesta va fi deschis cat de curand. Magazinul va fi amplasat în incinta complexului Winmarkt-Omnia, "Galeriile Ploiesti", si le va oferi suporterilor "galben-albastri" posibilitatea sa-si achizitioneze produsele oficiale ale formatiei ploiestene
|
|
Petrolul pune in continuare baza pe titularul Andrei Vlad si pe "copilul" Valentin Ion la "capitolul portari", dupa ce slovacul Matej Rondos s-a accidentat la antrenamentul de dinaintea plecarii la Breaza! Goal-keeper-ului i-a "fugit" piciorul, accidentarea sa fiind una destul de grava, care-l va tine pe margine destul timp! Cu aceasta ocazie a intervenit si despartirea definitiva de portar, dupa ce la un control amanuntit de dupa antrenament s-a constatat ca acesta suferise si o operatie complexa la menisc, fapt de care atat el cat si impresarul sau nu spusesera nimanui tocmai pentru ca el sa prinda un contract! In atare conditii, zilele acestea va interveni si despartirea, insa este regretabil ca deocamdata Petrolul nu este totalmente acoperita pe un post destul de sensibil! Totusi, conducerea tehnica a formatiei face eforturi serioase pentru a rezolva cat mai rapid problema!
|
|
|
|
|
|
|
pagina 1 din 44 |