Istorie FC Petrolul Ploiesti

Formarea

În anul 1924, au fuzionat din considerente financiare doua cluburi bucurestene: Triumf si Romcomit, rezultând Juventus Bucuresti, echipa ce avea sa câstige titlul national în 1930, în perioada predivizionara. Romcomit era abrevierea Bancii Comerciale Româno-Italiene, iar un reprezentant al ei, Gianni Brunelli, a fost fondatorul clubului de fotbal. Din anul 1937 Petrolul Ploiesti a început sa evolueze pe stadionul Ilie Oana. Cosntructia lui a durat 3 ani din 1934-1937 astfel fiind, Ilie Oana este astazi un simbol al Ploiestiului.
Cautarea unui nou nume

Dupa al doilea razboi mondial, PCR s-a declarat nemultumit de originea clubului si de denumirea sa latina. Astfel, Juventus avea sa devina pe rând: Distributia, Competrol, Partizanul, Energia, Flacara, pentru ca în 1952 sa fie mutat la Ploiesti, nascându-se Petrolul de astazi.

Desi Flacara Bucuresti a terminat în 1951 pe locul 5, nu toti jucatorii ei aveau sa activeze acolo si în urmatorul sezon, echipa fiind mutata la Ploiesti si promovându-se jucatorii autohtoni. 1952 va aduce retrogradarea echipei transferate, iar Ilie Oana, care a venit la timona dupa sfârsitul turului 1952 nu a reusit sa salveze echipa de la retrogradare, dar a ajuns cu ea în finala cupei, câstigata cu 2-0 de CCA Bucuresti, actuala Steaua.

Aflata în divizia B, Flacara a început modest si si-a continuat “prahovenizarea”. Meciul decisiv jucat cu Spartac Bucuresti (actuala Progresul) a fost pierdut de ploiesteni, dar criticile din presa i-au motiveaza pe jucatori, dând startul unei serii de 9 meciuri câstigate consecutiv, la care Spartac nu a facut fata.

Urmeaza o ascensiune ponderata: locul 7 în 1954, 2 în 1955 (dupa ce a stat pe primul loc doar o saptamâna), locul 5 în 1956. Flacara Ploiesti a urmat moda din acei ani si si-a schimbat numele în Flacara Energia (1956), apoi numai Energia (1957) si apoi, din decembrie 1958, Petrolul.

Anii 1955-1966 au fost anii de glorie ai Petrolului. Campionatul 1955, disputat dupa modelul sovieto-nordic in formula turul primavara—returul toamna, i-a antrenat pe jucatorii echipei Flacara Ploiesti într-o cursa de urmarire a liderului. S-ar mai putea spune ca doua echipe din Ploiesti au fost campioane nationale, dar United AC Ploiesti s-a întrecut in 1911-12 cu 3 echipe din Bucuresti, iar Prahova in 1916 a câstigat titlul pentru ca a reusit rezultate bune la Bucuresti, iar cele 3 echipe adverse nu s-au mai deplasat la Ploiesti, începutul razboiului fiind aproape.

Flacara Ploiesti nu a câstigat titlul în 1955, acesta plecând pentru prima data spre clubul din Soseaua Stefan cel Mare, dar echipa ploiesteana incepea sa fie formata tot mai mult din jucatori prahoveni. Pentru titlu ar fi fost suficient ca Flacara sa mai câstige cele doua meciuri în deplasare în ultimele doua etape, cu Locomotiva Timisoara si Progresul Bucuresti, dar nu a fost asa. Totusi, a fost pentru prima data campioana a provinciei, la numai 2 ani dupa promovarea in divizia A. Aparea, însa, generatia de aur, care a dus formatia de juniori pâna în finala pe tara.

În 1956, Flacara, devenita Energia, a terminat pe locul 5, la 4 puncte de primul loc si numai 2 de locul 2. Începutul slab, cu 1 punct în 3 meciuri, a fost hotarâtor. Primavara lui 1957 este pierduta de fotbalul românesc, FRF hotarându-se sa renunte la sistemul nordic, din urmatorul motiv : campionatul în vechiul sistem încheindu-se în decembrie, ultimele etape se disputau pe terenuri ude sau acoperite de zapada, calitatea acestor meciuri fiind deteriorata. S-a disputat Cupa Primaverii, iar echipa nationala a întrecut Grecia în calificarile pentru Cupa Mondiala.

Un campionat foarte interesant este cel din 1958. Dupa 3 etape Energia era pe locul 8, dar apoi dupa fiecare etapa a urcat câte un singur loc, deci a ocupat succesiv locurile 7,6,5,4,3,2 si 1, la 24 noiembrie 1957. Returul începe cu un 1-0 cu CCA Bucuresti la Ploiesti, dar elementele imprevizibile continua. Petrolul se va mentine pâna în final pe locul 1, desi a pierdut chiar doua meciuri consecutive pe teren propriu. În mod ciudat, Petrolul a pierdut în fata ultimei clasate, CS Oradea, acel meci fiind singura victorie a oradenilor, care parau condamnati la ultimul loc chiar de la sfârsitul turului.
Câstigarea titlului national (1957-1958; 1958-1959)

Campionatul 1957-1958 s-a încheiat în “prelungiri” si Petrolul si-a mentinut primul loc, principala contracandidata, Stiinta Timisoara, pierzând cu 7-0 meciul cu Progresul, la Bucuresti, dar i-a învins pe bancari în finala cupei. Interesant este si clasamentul final. Golaverajul se calcula atunci prin împartirea golurilor marcate la cele primite, astfel încât Petrolul s-a clasificat înainte de CCA si Stiinta Timisoara, dar daca golaverajul este calculat prin scadere, procedura care a intrat în vigoare din 1965, acesta este egal. Echipele clasate pe locurile 4 si 5 au terminat la numai un punct de ocupantele locurilor 1-3, iar Progresul, care a terminat pe 4 a pierdut în ultima etapa la Ploiesti, a trecut, în restanta, de Stiinta Timisoara cu 7-0. Campionatul din 1957-1958 a avut Petrolul pe locul 8 dupa 3 etape, cu un singur meci câstigat. Din aceasta etapa, echipa, care înca se mai numea Energia, va urca un singur loc în fiecare etapa, si pe 24 noiembrie 1957, Energia era pe primul loc.

Returul din 1958 începe cu o victorie la limita, 1-0 cu CCA Bucuresti, campioana din 1956. Dupa acest meci, Petrolul a înregistrat rezultate surprinzatoare, printre care 3 înfrângeri în 5 meciuri jucate pe propriul teren si o înfrângere în deplasare în fata ultimei clasate, CS Oradea. Totusi Petrolul a terminat cu 27 de puncte, si avea doar sanse teoretice la titlu, deoarece Stiinta Timisoara mai avea 2 meciuri de disputat, si cu 3 puncte ar fi iesit campioana. Studentii, pentru ca atunci majoritatea jucatorilor echipelor Stiinta erau intr-adevar studenti, au pierdut la Bucuresti meciul cu Progresul, cu incredibilul scor de 7-0. Acest eveniment s-a dovedit a fi decisiv, timisorenii distrugându-si golaverajul, iar Petrolul va lua titlul cu cel mai bun golaveraj prin împartire, CCA si Stiinta Timisoara având un golaveraj mai slab, dar tot 27 de puncte. Echipele clasate pe locurile 4 si 5, Progresul si Jiul, ambele invingând Petrolul in retur, vor termina la numai 1 punct de ploiesteni.

În decembrie 1957 echipa si-a schimbat numele în Petrolul. Iarna anului 1957-58 a însemnat pentru foarte multe echipe schimbarea denumirii, uneori revenindu-se la nume traditionale: Rapid, Jiul. Echipa din Ploiesti revine la un nume purtat de stramosul bucurestean in 1948-49, dar a pastrat acest nume pâna astazi, un singur an echipa numindu-se FC Ploiesti (1992) din cauza refuzului companiei Petrom de a sustine echipa în acel an.

Toamna lui 1958 a însemnat pentru Petrolul debutul în Cupa Campionilor Europeni, dar campionii Germaniei de est, Wismut Karl Marx Stadt, s-au dovedit mai puternici. Petrolul a pierdut la Aue (4-2), a câstigat la Ploiesti, 2-0, dar va pierde al treilea meci, la Kiev, cu 4-0. Pe atunci nu se folosea departajarea prin lovituri de la 11 metri sau departajarea dupa golurile marcate în deplasare.

1958 a fost un an slab pentru Petrolul, echipa terminând turul pe locul 4, dar primele 4 etape din retur îi vor aduce echipei locul 1 si al doilea titlu consecutiv (1958-1959). Cupa Campionilor aduce lui Petrolul o echipa vieneza, Wiener SK, iar, desi acestia nu au putut marca pe propriul teren, au facut-o pe stadionul Petrolul (1-2 pentru ploiesteni). Au urmat doua titluri pentru echipa CCA Bucuresti, Petrolul având evolutii de mijlocul clasamentului.
Perioada de dupa titluri (1959-1965)

Turul campionatului 1961-1962 este început de petrolisti cu un 6-2 în capitala, învinsa fiind campioana en-titre, CCA. Toamna anului 1961 a fost din nou una fericita pentru ploiesteni, care s-au mentinut în cursa pentru titlu, ajungând pe primul loc în ultima etapa a turului. Returul a început, însa, cu revansa „militarilor” la Ploiesti, echipa bucuresteana numindu-se acum Steaua. Au urmat înca doua înfrângeri în deplasari, si visul unui nou titlu s-a destramat, acesta ducându-se pentru a doua oara în Stefan cel Mare. 1962 a însemnat debutul în Cupa oraselor târguri, Petrolul fiind prima echipa româneasca care a jucat în aceasta competitie, preluata si redenumita Cupa UEFA, din 1971. Tot în 1962 s-a înregistrat cea mai buna participare româneasca în aceasta competitie pentru viitorii 20 de ani, Petrolul eliminând Spartak Brno (4-0 la Ploiesti) si selectionata orasului Leipzig dupa 3 meciuri, ultimul jucat la Budapesta. Adversarul din sferturi a fost Ferencváros, care a eliminat Petrolul (0-2 la Budapesta, 1-0 la Ploiesti). Petrolul s-a despartit pentru totdeauna la 14 iulie 1963 de Constantin Tabarcea, jucator care s-a prabusit pe terenul din Ploiesti, în minutul 14, în ziua de 14 iulie 1963, în ultima etapa disputata cu Dinamo Bacau, la scorul de 0-0. Bacauanii au pierdut acel meci cu 4-0, iar peste o saptamâna Petrolul a cucerit Cupa României, intrecând nou-promovata Siderurgistul Galati cu 6-1. Ilie Oana împlinea atunci 11 ani pe banca tehnica a echipei din Ploiesti, iar Traian Tomescu promova pentru a doua oara Galatiul în prima divizie. Gloria generatiei lui Mircea Dridea era în scadere si nimeni nu mai credea ca Petrolul va ajunge campioana, cu atât mai mult cu cât Ilie Oana a plecat la echipa nationala (1965), iar Petrolul a fost preluata de un antrenor tânar, Constantin Cernaianu. Dinamo cucerea în 1965 al patrulea titlu consecutiv, Rapid Bucuresti fiind principalul lor rival.
Ultimul titlu (1965-1966)

Petrolul a debutat în august 1965 în „Divizia A” cu doua victorii, dar a cedat pasul giulestenilor, care aveau 19 de puncte dupa 11 mecuri, si 5 puncte avans fata de ploiesteni. Numai 4 meciuri au mai jucat petrolistii si au trecut pe primul loc, iar la 31 martie 1966, golul din corner marcat de Virgil Dridea în poarta Rapidului i-a scos pe acestia din lupta pentru titlu, Petrolul terminând campionatul cu 6 puncte avans si un scor rusinos în ultima etapa la Cluj.

12 octombrie 1966 a ramas în istorie ca data în care Liverpool F.C. a fost întrecuta de o echipa româneasca, aceasta fiind campioana României, Petrolul. Dupa 0-2 la Liverpool, Petrolul câstiga cu 3-1 acasa si îi obliga pe campionii Angliei (tara a carei nationala era campioana mondiala) sa joace un al treilea meci, pe stadionul Heysel din Bruxelles. Deplasarea a fost grea pentru ploiesteni, care au primit doua goluri în prima repriza. De atunci si pâna astazi titlul n-a mai ajuns la Ploiesti, iar dupa mai putin de 8 ani Petrolul avea sa ia calea diviziei secunde.
O perioada de declin (1966-1989)

Dupa vârful de forma, la Petrolul a început declinul si, desi a mai ramas multi ani in prima divizie, doar cupa din 1995 le-a mai adus aminte suporterilor sai de anii de glorie. În 1970 , Petrolul a terminat turul pe locul 2, pozitie ratata în retur. 1969-70, 1971-72 au fost sezoane în care Petrolul a fost la un pas de retrogradare. Dupa o „resuscitare” datorata lui Ilie Oana (1972-1973, penultimul loc 1 ocupat dupa etapa a 5-a, locul 4 la sfârsitul turului), anul 1973 a fost destul de slab. În 1974 ploiestenii au suspectat un blat între FC Arges si CFR Cluj, în favoarea ceferistilor, au încercat sa stimuleze pe gazde, dar autoritatile au aflat, si echipa a retrogradat discret, dupa ce în 1963 Prahova si Carpati Sinaia au fost retrogradate de FRF pentru aranjamente în divizia B. Ajunsa în „B”, fotbalistii mai valorosi (Crangasu, Ramureanu) au plecat si, dupa 3 etape, echipa era pe ultimul loc. Si-a revenit, dar antrenorii locali nu au avut valoarea lui Ilie Oana, plecat si el la Iasi, apoi la Craiova.

La sfârsitul lui 1975, Petrolul îl aduce antrenor pe Valentin Stanescu si echipa încearca promovarea, dar pierde un joc acasa cu FC Braila, iar dupa meci suporterii si-au aratat nemultumirea fata de arbitrajul lui Dinulescu, aruncând cu diverse obiecte din tribune. FCM Galati si-a întarit atunci porecla de formatia „ABBA”, promovând si picând peste un an. In schimb, Petrolul are un tur de exceptie, cu 15 victorii si 2 egaluri in 17 meciuri si termina pe locul 1B in 1977, la mare distanta de locul 2 ocupat de Metalul Plopeni. Numai ca jucatorii nascuti pe meleagurile prahovene nu au avut suficienta experienta, iar sfarsitul campionatului 1977-78 i-a gasit pe locul 17. Promovarea imediata le-a fost barata de Viitorul Scornicesti, promovata din Divizia C dupa un „senzational” 18-0 cu echipa clasata pe 15, in timp ce Flacara Moreni câstiga cu 2-1, la aceeasi ora, un meci cu ROVA Rosiori.

Nici 1979-80 nu a fost prea bun pentru ploiesteni, Rapidul si Progresul s-au duelat pentru locul 1, iar „arbitru” a fost tot Metalul Plopeni, care a câstigat la Bucuresti cu Rapidul si a pierdut la Progresul. În 1980, Petrolul l-a adus antrenor pe Traian Ionescu, iar cei din Târgoviste l-au luat pe Dobrin, care a fost mai bun, astfel încât Petrolul a mai ramas un an în B. In 1982, dupa 4 ani în a doua liga, sau 7 din 8, Petrolul depasea Rapidul si revenea în A.

Au urmat ani plini de emotii, evitarea retrogradarii fiind în actualitate la aproape fiecare joc. 1983-84 trimite din nou pe Petrolul în divizia B, dar promovarea vine dupa o victorie la Galati cu Dunarea, fosta FCM. În 1987 Petrolul îsi ia un alt antrenor, fost jucator al echipei din anii de glorie. Numai ca Moldoveanu nu avea la Petrolul nici jucatorii Stelei, nici pe cei ai lui Liverpool, si echipa ia din nou calea diviziei B. Septembrie 1988 aduce pe fotoliul de presedinte pe Ion Radu, ajutat de Mihai Cristache. Cei doi au fost în repetate rânduri criticati de presa postrevolutionara, dar au reusit câteva performante ca pe vremea lui Mircea Dridea si a lui Mihai Ionescu. Petrolul promoveaza în 1989 si termina pe 4 în 1990, scapata si de concurenta echipei Victoria Bucuresti, club desfiintat dupa Revolutia din 1989.
Anii '90

1990 aduce locul 4 pentru Petrolul, care ajunge si în semifinala cupei, pierduta la scor în fata Stelei. În cealalta semifinala, Dinamo elimina Craiova, desi spectatorii îi cereau portarului Crisan sa apere ca Duckadam. Totusi, Petrolul, Craiova si Timisoara vor participa în Cupa UEFA, Petrolul având parte de finalista 1990 a Cupei Cupelor, Anderlecht, care a câstigat atât la Bruxelles, cât si la Ploiesti.

Prezenta in Cupa UEFA a devenit un vis, aproape în 1992, mai departe în ceilalti ani. În 1992 multele SA-uri care traiau din petrol nu au mai dorit sa întretina echipa si aceasta a renuntat la numele de Petrolul, luând numele altei echipe disparute în 1948: FC Ploiesti. Numele „Petrolul” a revenit în 1993, antrenor este numit Ion Marin, format ca antrenor la Flacara Moreni.

Acesta a reusit sa aduca la Ploiesti Cupa României în 1995,jucând împotriva Rapidului si reusind sa câstige în urma loviturilor de la 11 metri, transformând 5 lovituri din 5.
Anii 2000

Petrolul intra tot mai mult sub patronajul presedintelui sindicatelor din Petrom, Liviu Luca, si ploiestenii au un vârf de forma la sfârsitul turului 2000-2001, terminat pe locul 2. A urmat, însa, prabusirea. În 2002 Petrolul retrogradeaza. Ploiestiul, care a avut 2 echipe în divizia A în perioada 1998-2002, a ramas în A numai cu Astra, care nu a avut nicio prezenta în campionatul divizionar pâna în 1992.

De atunci,Petrolul nu a mai reusit sa revina pe prima scena a fotbalului românesc. Cea mai buna performanta a fost inregistrata cu Valeriu Rachita pe banca tehnica, în sezonul 2005-2006, când "galben-albastrii" au ajuns pâna în semifinalele Cupei României, unde au fost eliminati de Rapid. În 2006 conducerea clubului, motivând si lucrarile de la Stadionul "Ilie Oana", decide ca jocurile de acasa sa le dispute pe arenele de la Moreni si Mogosoaia.

Pe 12 octombrie 2006, suporterii organizeaza în centrul Ploiestiului mitingul "Petrolul este al nostru", dupa ce timp de trei saptamâni au strâns aproape 15.000 de semnaturi pentru ca echipa sa fie preluata de primarie si sa revina pe Stadionul "Ilie Oana". În 2009 echipa este preluata de catre primaria Ploiestiului iar Valeriu Rachita este reconfirmat în functia de antrenor principal.