prima pagina stiri meciuri echipa club stadion bilete magazin parteneri fani multimedia
prima pagina . Stiri . Cronica meciuri . Capăt de drum în Cupa României

Cronica meciuri

09 decembrie 2011 00:56

Capăt de drum în Cupa României

Petrolul a părăsit Cupa României în sferturile de finală, după înfrângerea suferită pe terenul lui Dinamo Bucureşti. Gazdele s-au impus cu 2-1, golul victoriei fiind înscris, însă, în condiţii neregulamentare.

Dinamo a deschis scorul după doar un sfert de oră, atunci când Dănciulescu a reluat, din apropiere, o minge ricoşată din bară la un şut al lui Niculae. Petroliştii au replicat imediat, cu un şut al lui Bărbulescu (19), respins cu greu de către Bălgrădean, dar până la pauză bucureştenii au fost mai periculoşi, Bornescu (40) salvând formidabil din faţa lui Liviu Ganea, scăpat singur spre buturile petroliste. Chiar înainte de intrarea la cabine, Komazec a trimis periculos de la 18 metri, la o palmă peste transversală, iar jocul curajos al “lupilor” s-a materializat pe tabela de marcaj imediat după reluare, atunci când Vali Negru a fost faultat în careu de Moţi, iar Borza (48) a transformat fără emoţii lovitura de pedeapsă.
Echilibrul a persistat timp de şapte minute, amfitrionii revenind în avantaj cu un gol marcat în condiţii neregulamentare: centralul Alexandru Deaconu i-a permis lui Cătălin Munteanu să execute o lovitură liberă deşi mingea era în mişcare, Dănciulescu a rămas singur cu Bornescu şi i-a pasat, în stânga, lui Ganea, cel care a îndeplinit o simplă formalitate. Sipovic (85) putea, totuşi, să ducă meciul în prelungiri, dar şansa l-a ocolit, fundaşul central al “găzarilor” trimiţând în bară, de la 8 metri, după un corner executat, de pe stânga, de Komazec!
Petrolul îşi încheie, astfel, aventura în Cupa României în faza sferturilor de finală, după cel mai bun parcurs din ultimele cinci sezoane, rămânând să-şi îndrepte atenţia, acum, doar către obiectivul din campionat.
 
Declaraţie Valeriu Răchită
“Un meci decis de experienţa jucătorilor lui Dinamo, dar şi de o greşeală de arbitraj. Nu se poate bate o lovitură liberă atunci când mingea este în mişcare, aşa cum s-a întâmplat la golul doi al gazdelor. Mergem înainte şi ne pregătim, acum, pentru meciul cu Sportul, unul extrem de important”.
 
Dinamo Bucureşti – Petrolul Ploieşti 2-1 (1-0)
Marcatori: Dănciulescu (15), L. Ganea (55)/Borza (48, pen.).
Dinamo: Bălgrădean – Luchin, Grigore, Moţi (73 Pătraşcu), Diabate – Rus, Kone, C. Munteanu, L. Ganea (56 G. Păun) – Dănciulescu, M. Niculae. Antrenor: Liviu Ciobotariu.
Petrolul: Bornescu – M. Tudor (80 Stojimirovic), Petrovic, Sipovic, Melinte (46 Buhuşi) – Enescu, V. Negru – Borza, Bărbulescu (65 Roman), Buleică – Komazec. Antrenor: Valeriu Răchită.
Au arbitrat: Alexandru Deaconu – Octavian Şovre şi Sebastian Gheorghe.
Cartonaşe galbene: Dănciulescu, M. Niculae, Moţi, Bălgrădean/Petrovic, Bornescu, V. Negru (2).
Cartonaş roşu: V. Negru (90+2).
 

Alte stiri asociate
Matematic salvaţi
13 mai 2012 20:06
Ploieştiul e “galben-albastru”
06 mai 2012 23:01
Înfrângere la Tg. Jiu
17 mai 2012 20:51
parteneri oficiali
Algabeth Logo Viking Profil Logo Best Hotel Logo Mercury Lighting Logo Ariston Logo Liga 1 Bergenbier Logo