14 august 2011 10:00
Infrangere pe final
Petrolul n-a rezistat si celui de-al treilea soc din acest debut de campionat, pierzand la limita partida disputata, la Buzau, cu Rapid Bucuresti. Invingatoarea s-a decis pe final, atunci cand Daniel Pancu (86) a trimis toate cele trei puncte in contul giulestenilor, parafand, totodata, prima infrangere, din acest sezon, a petrolistilor.
Cu patru puncte adunate din confruntarile cu campioana si vicecampioana stagiunii precedente, trupa lui Vivi Rachita a fost extrem de aproape sa-si sporeasca zestrea din clasament si dupa duelul cu o alta forta a Ligii I, Rapid Bucuresti. La Buzau, in fata unui public fierbinte, cele doua vechi rivale au propus un meci de lupta, fara prea mare spectaculozitate, al carui verdict s-a dat intr-un moment in care lumea parea impacata cu gandul remizei. Oaspetii au fost cei care au controlat prima repriza, in fapt o dominare adversa pe care "lupii" si-au asumat-o, ocaziile importante apartinandu-le elevilor lui Lucescu, dar Zimmermann a respins incredibil la reluarea, din apropiere, a lui Alexa (22), iar Sipovic l-a blocat decisiv pe Roman (40), in coltul careului de sase metri.
Dupa pauza, coordonatele confruntarii s-au schimbat, cu Petrolul iesind mult mai decisa din propria jumatate de teren. Borza (57) si Komazec (58) i-au dat emotii lui Coman, pentru ca, la cealalta poarta, Zimmermann sa "scoata", de sub transversala, lovitura libera batuta inselator de catre Herea (60). Portarul "lupilor" s-a opus, apoi, salvator la capul lui Cassio (61), iar Komazec le-a dat sperante suporterilor, cu doua executii din tot atatea lovituri libere, una de la 35 de metri si cealalta de la 17 metri, la care foarte putin a lipsit ca Dani Coman sa nu fie invins.
In ultima jumatate de ora, Petrolul a atacat cu doua varfuri, langa Komazec aparand si Apostu, cel care a irosit o oportunitate imensa, ratand o preluare ce l-ar fi adus in situatie de unu la unu cu portarul "visiniilor". Pancu (86), in schimb, nu i-a iertat pe ploiesteni, inscriind cu un sut de la 7-8 metri, lateral stanga, golul care avea sa se dovedeasca decisiv in economia partidei. In prelungiri, Apostu putea restabili echilibrul, atunci cand, de la un metru de buturile adverse, a trimis, cu capul, peste transversala.
Declaratii dupa meci
Valeriu Rachita:
"Dezamagirea este cu atat mai mare atunci cand primesti gol in ultimele minute, dar trebuie sa trecem peste asta si sa o luam de la capat. Avem patru puncte adunate dupa o serie infernala si puteau fi cinci daca am fi fost ceva mai atenti. Nu pot sa le reprosez nimic jucatorilor, pentru ca s-au daruit in aceasta seara, si le-am spus, in vestiar, ca trebuie sa ridice capul si sa mearga mai departe. Din punctul meu de vedere cred ca un rezultat de egalitate ar fi fost echitabil, pentru ca ocazii au fost si de o parte si de cealalta. Am primit gol la o greseala a noastra, iar o echipa cu jucatorii de valoarea celor de la Rapid te taxeaza imediat."
Razvan Lucescu:
"A fost un meci disputat, in care am intalnit o echipa motivata, capabila sa obtina orice rezultat. Stiam ca trebuie sa ne pregatim pentru un joc de lupta si, din fericire, am avut atitudinea necesara pana la final. Cred ca a fost o victorie meritata, pentru ca am controlat jocul si am avut, mai ales in prima repriza, ocazii mari de a marca".
FC Petrolul - FC Rapid Bucuresti 0-1 (0-0)
Marcator: Pancu (86).
FC Petrolul: Zimmermann - Straut, Sipovic, Barbu, P. Stoica - Barbulescu, Fl. Dumitru - Borza (62 Apostu), Negru (82 Mitea), Stoimirovic (42 Komazec) - Oprita. Manager general: Valeriu Rachita. Antrenori secunzi: Valentin Negoita, Dumitru Jipa.
FC Rapid: Coman - Cretu, Marcos Antonio, Burca, Ezequias - Alexa - Roman (59 Herea), Teixeira (85 Grigore), Apostol, Surdu (80 Pancu) - Cassio. Antrenor principal: Razvan Lucescu.
Cartonase galbene: Oprita, Borza, Barbulescu, Fl. Dumitru, Komazec/Apostol, Burca, Teixeira, Pancu.
Au arbitrat: Sebastian Coltescu - Iulian Radu si Valentin Avram.
Observatori: Stan Prodan si Mario Agiu.