Petrolul nu s-a numit dintotdeauna Petrolul şi nici nu a jucat doar la Ploieşti.
În istoria de 87 de ani a echipei au fost urcuşuri şi coborâşuri, au fost eşecuri şi bucurii, dar, mai ales, multe momente de bucurie pentru fanii petrolişti.
Petrolul s-a născut la Bucureşti în anul 1924, mai
precis la finalul acelui an, atunci când forţate de
considerente financiare cluburile ROMCOMIT
şi Triumf au fuzionat semnând astfel actul de
naştere al uneia dintre cele mai puternice echipe
bucureştene din perioada interbelică, JUVENTUS.
Tradiţia latină cultivată de noul club sportiv era
ilustrată şi de emblema acestuia, care evoca
istoria oraşului Roma, cu lupoaica alăptându-i
pe Romulus şi Remus. Echipa a păstrat culorile
fostului club româno-italian (roşu şi albastru) şi a
rămas să joace pe arena „ROMCOMIT”, situată pe
locul unde este astăzi Facultatea de Drept şi Opera
Română până în strada Vasile Pârvan. Evenimentul
fuziunii apare menţionat într-un material apărut
duminică, 4 ianuarie 1925, în Gazeta Sporturilor,
sub titlul: „Juventus – O fuziune senzaţională”.
Juventus este admisă în campionatul Bucureştiului,
categoria Onoare, în 1924 neexistând un
campionat naţional stil divizie. În acel sezon,
1924-25, Romcomit jucase un singur meci, cu CFR
Bucureşti, de care a dispus cu 6-1. Triumf activase
în seria B a categoriei Onoare, jucând 5 meciuri
din care a câstigat 4, cel mai detaşat cu Sportul
Studenţesc (4-0) şi a pierdut unul: 0-1 cu Tricolor
Bucureşti. Toate aceste rezultate se vor anula după
fuziune, iar Juventus va juca în primăvara anului
1925 tur-retur cu celelalte 6 echipe din serie şi va
termina pe locul 4.
A urmat un titlu de vicecampioană şi, în 1930,
Juventusul, sau Petrolul de astăzi, devine pentru
prima ei dată, şi singura, campioana Regatului
României Mari, o performanţă cu care foarte
puţine echipe aflate şi astăzi în activitate se pot
mândri. Echipa de atunci a Juventusului va domina
fotbalul românesc, chiar dacă nu va reuşi să mai
caştige vreodată titlul sub această titulatură.
Odata cu campionatul mondial din 1938 perioada
de glorie a Juventusului pare că se termină şi
bucureştenii nu mai reuşesc decât rezultate
sporadice precum un loc 3 în sezonul 1935/36, un
loc 4 după război, în 1946/47 şi 1947/48.
De remercat în toţi aceşti ani este sărbătorirea a 10 ani de la formarea echipei, şi faptul că echipa
bucureşteană vine să joace şi pe noul stadion local
din Ploieşti. A fost prima apropriere a echipei de
oraşul aurului negru, marcată printr-o poză de album.
Sezonul 1947/48 a fost şi cel care a rămas în
istorie ca primul în care Juventus nu se mai
numea Juventus. Astfel, după 23 de ani în care a
purtat numele de Juventus, numele echipei va fi
Distribuţia (primăvara lui 1948), Petrolul (sezonul
1948-49, când va deveni campioană de juniori a
ţării), Competrol (toamna lui 1949), Partizanul (în
1950), Flacăra (1951).
Echipa se mută la Ploiesti în urma unor directive, şi
retrogradează la finele lui 1952.
Dintre toţi jucătorii de atunci ai Juventusului,
cei care s-au remarcat cel mai mult au fost :
Emerich Vogl, Ştefan Wetzer, Rudy Wetzer, Nicolae
Gorgorin, Ilie Oană, Mihai Flamaropol, Coloman
Braun Bogdan şi Ladislau Raffinsky.
Moştenirea Juventusului a fost decisivă în crearea
unei noi echipe campioane. Fără a avea în spate
această tradiţie, Petrolul poate nu ar fi avut
niciodată acei 8 ani senzaţionali în care va cuceri 3
titluri şi o cupă a României.
Petrolul Ploieşti a apărut prin transferul la Ploieşti
al echipei bucureştene Flacăra, în anul 1952.
Ilie Oană, care vine la timona echipei după sfârşitul
turului 1952 nu va reuşi să salveze echipa, dar va
ajunge în finala Cupei, câştigată cu 2-0 de CCA
Bucureşti, actuala Steaua.
Aflată în divizia B, Flacăra va începe modest şi va
continua “prahovenizarea”. Meciul decisiv jucat
cu Spartac Bucureşti (actuala FC Naţional) va fi
pierdut de ploieşteni, dar muştruluiala din presă
va da startul unei serii de 9 meciuri câştigate
consecutiv, la care Spartac nu va face faţă.
Campionatul 1955, disputat dupa modelul
sovieto‑nordic in formula turul primăvara, returul
toamna i-a antrenat pe jucătorii echipei Flacăra
Ploieşti într-o cursă incredibilă de urmărire a
liderului. Flacăra Ploieşti nu a câştigat titlul în
1955, acesta plecând pentru prima dată spre
clubul din Şos. Ştefan cel Mare, dar echipa
ploieşteană începea să fie formată tot mai mult din
jucători prahoveni.
Campionatul din 1957-58 a avut Petrolul pe locul
8 după 3 etape, cu un singur meci câştigat. Din
această etapă, echipa care încă se mai numea
Energia, va urca un singur loc în fiecare etapă şi la
24.11.1957 Energia era pe primul loc. În decembrie
1957, echipa îşi schimba numele în Petrolul. Iarna
anului 1957-58 a însemnat pentru foarte multe
echipe schimbarea denumirii, uneori revenindu-se
la nume tradiţionale: Rapid, Jiul. Echipa din Ploieşti
va păstra acest nume până astăzi, un singur an
echipa numindu-se FC Ploieşti (1992) din cauza
refuzului Petromului de a susţine echipa în acel an.
Toamna va însemna pentru Petrolul debutul
în Cupa Campionilor Europeni, dar campionii
Germaniei de Est, Wismut Karl Marx Stadt s-au dovedit mai puternici. 1958 a fost un an slab,
echipa terminând turul pe locul 4, dar primele
4 etape din retur îi vor aduce echipei locul 1 şi
al doilea titlu consecutiv (1958-59). Au urmat
două titluri pentru militarii echipei CCA, Petrolul
evoluând pe la mijlocul clasamentului.
12.10.1966 a ramas în istorie ca data în care Liverpool
a fost întrecută de o echipă românească, aceasta fiind
campioana României, Petrolul. Dupa 0-2 la Liverpool,
Petrolul câştiga cu 3-1 acasă şi îi obliga pe campionii
campioanei mondiale (Anglia) să joace un al treilea
meci, pe stadionul Heysel din Bruxelles.
Perioada de glorie se sfârşeşte odată cu
îndepărtarea de la club a celui care aproape două
decenii a antrenat echipa… ILIE OANĂ.
În următorii ani, Petrolul are un parcurs onorabil, dar nu reuşeşte să mai câştige campionatul sau Cupa,
poate şi din cauza instaurării regimului comunist în
care doar echipele miliţiei şi armatei aveau dreptul
să se bată pentru titlu, iar echipele care retrogradau
erau stabilite în diverse cabinete…
După ce cu un an înainte ratase în ultima etapă
încă o participare în cupele europene, sezonul
1994-1995 aduce câştigarea Cupei României. În
finala disputată pe 21 iunie 1995, pe stadionul Lia
Manoliu, ploieştenii, încurajaţi de peste 10.000
de tifosi, au avut de înfruntat nu numai echipa
Rapid ci şi brigada de arbitri, care nu a văzut un
ofsaid kilometric la golul giuleştenilor. Cu toate
acestea, Cupa a mers la Ploieşti în urma loviturilor
de departajare. Peste 50.000 de fani ploieşteni
au ieşit pe străzi pentru a sărbatori câştigarea
trofeului în cea mai frumoasă noapte din istoria
recentă a clubului.
Au urmat ani cu rezultate mai bune sau mai
puţin bune, cu retrogradarea în divizia secundă
şi cu promovarea din acest an, care a readus
Petrolul acolo unde îi este locul: pe prima scenă
fotbalistică a ţării, alături de echipe de mare
tradiţie în sportul rege românesc, aşa cum este şi
echipa noastră de suflet. Hai Petrolul!
