prima pagina . stadion
Stadionul "Ilie Oana"

Poftiti in Arena Lupilor!

E nou, e gata, este al nostru, al ploieştenilor. Astăzi, în momentul inaugurării, cu excepţia Naţional Arena, stadionul „Ilie Oană” este cel mai modern stadion din România! Avem toate motivele să fim mândri de acest lucru! Cea mai iubită echipă a judeţului, suporterii petrolişti, cei mai frumoşi fani din ţară, meritau cu prisosinţă acest stadion. Să ne bucurăm împreună de el şi să scriem istorie în campionatul României şi în Europa, aşa cum Petrolul Ploieşti ştie să o facă!

Gazonul de pe noul stadion „Ilie Oană” are dimensiuni standard 105 metri lungime, 68 de metri lăţime, iar suprafaţa ierbată este de 115 metri lungime şi 74 de metri lăţime. Sistemul de încălzire al gazonului este după una dintre cele mai moderne tehnologii ale momentului şi are 173 de perechi de trasee, fiecare traseu având 210 metri de cablu încălzit. Astfel, pe stadionul inaugurat astăzi se vor putea disputa meciuri în condiţii excelente chiar dacă a nins sau temperatura aerului este sub limita îngheţului.

E gata! Ziua mult aşteptată de pătimaşii suporteri ploieşteni, dar nu numai de ei, a sosit. La Ploieşti, oraş de tradiţie al fotbalului românesc, se poate juca fotbal pe unul dintre cele mai moderne stadioane din România. Din acest punct de vedere, oraşul aurului negru se află în TOP 3 al oraşelor româneşti, alături de Bucureşti şi Cluj-Napoca, înaintea altor centre fotbalistice de tradiţie, cu vechi ştate de prezenţă în prima ligă.

Totul a început ca o poveste frumoasă: „Vom demola vechiul stadion, ajuns aproape o ruină, şi vom construi în locul lui un stadion ultramodern, care va putea găzdui semifinale de Europa League şi meciuri din grupele Champions League”! Dar cine oare mai crede astăzi în poveşti?! Ei bine, locuitorii Ploieştiului au toate motivele să o facă.

Pentru că după declaraţiile de mai sus nu au urmat luni şi ani de linişte totală, în autenticul spirit mioritic. Dimpotrivă. Buldozerele au ras de pe faţa pământului bătrânul „Ilie Oană”, leagăn al atâtor meciuri de neuitat pentru galben-albaştri, şi în locul lui au înălţat un stadion de patru stele. Pe scurt, acest stadion înseamnă doi ani de muncă, 20.000 de metri cubi de beton, 1.100 tone de oţel şi sute de kilometri de cabluri. Totul pentru o arenă cu 15.500 de locuri acoperite, gazon cu instalaţie de încălzire, sistem de drenaj şi aspersoare automate, 4 vestiare ultra moderne, săli de recuperare, 16 loje cu câte 15 locuri fiecare, nocturnă cu 1.600 de lucşi fixată pe copertină, peste 3.500 de locuri de parcare. Masa presei şi facilităţile pentru jurnalişti sunt de top, accesul pe stadion se va face printr-unul dintre cele mai moderne sisteme de turnicheţi, iar tabela de marcaj, sonorizarea şi camerele de supraveghere sunt şi ele de ultimă generaţie. Dreptunghiul arenei va fi completat la colţuri cu nişte corpuri de clădire pe aceeaşi structură ca tribunele. Într-unul va fi sediul clubului, în alte două spaţii tehnice şi comerciale, iar pe cel de-al patrulea colţ este amplasat unul dintre ecranele tabelei de marcaj.

Reprezentanţii presei au condiţii de lucru ca pe oricare stadion civilizat al Europei. Ei beneficiază de două studiori TV, minim nouă platforme pentru camerele de transmisie, internet wireless şi fix. Masa presei este acoperită şi are poziţii pentru televiziune, radio sau presa scrisă. Accesul în stadion se va face printr-un sistem modern de 15 turnicheţi care permit ca în orice moment să fie cunoscut numărul real al spectatorilor.

Conform standardelor UEFA şi cerinţelor Jandarmeriei, stadionul este dotat cu 6 camere speedom şi 10 fixe de ultimă generaţie care permit vizualizarea cu detalii al oricărui colţişor din arenă. Exact ca pe marile stadioane ale lumii, fanii Petrolului şi cei ai oaspeţilor au la dispoziţie 14 puncte de alimentaţie publică, de unde pot cumpăra sandviciuri, băuturi răcoritoare, ceai, cafea, etc.

Noul „Ilie Oană” are două vestiare, unul pentru gazde, unul pentru oaspeţi – ambele dotate cu sală de încălzire – şi două vestiare pentru arbitri (bărbaţi/femei), toate dotate după standardele europene.
Nocturna noului stadion este cu adevărat impresionantă. Sunt 106 reflectoare Philips de câte 2000 de wati fiecare care vor genera un minim de 1600 de lucşi, mult peste solicitările UEFA pentru meciuri din grupele Europa League, spre exemplu. Tot acest sistem este alimentat din două surse separate de alimentare şi există un grup electrogen, dar şi un sistem upc de menţinere în caz de căderi de tensiune sau de curent.

"Avem acum un stadion cochet, modern, realizat în timp record şi cu un preţ fără precedent în România (la Bucureşti, la National Arena preţul de executie este de 250 milioane de euro pentru 55.000 de locuri, asta înseamnă aproximativ 5.000 de euro/ loc, la Cluj preţul va fi, la final, de aproximativ 3.000 de euro/ loc, iar la noi, la Ploieşti, preţul final a fost de 17 milioane de euro pentru cele 15.500 de locuri ceea ce înseamnă un pic peste 1000 de euro/loc)." – Andrei Volosevici, primarul Ploieştiului.
Vezi planul stadionului
Cum ajungi la noi
Str. Stadionului nr. 26, Ploiesti

vezi harta mai mare
parteneri oficiali
Best Hotel Logo Consiliul Local Ploiesti Logo Perenna Logo Budureasca Logo Mercury Lighting Logo Eventim Logo